Puțin mai e, Doamne,
prin lume de mers…
Cuprinde-mi umblarea
cu clipa Ta sfântă;
Să cânt bucuria primită,
prin vers,
Spre lauda Ta
ce plăcut înveșmântă.

În poemul ceresc,
semn mirare de sunt…
Sau poate o literă
de scris cu peniță subțire;
Cuprinde-mă Tu,
prin har, într-un cuvânt,
Apoi rostește-mă
cu glasul Tău sfânt…
Iubire!

Puțin mai e, Doamne,
pe umeri de dus…
Poverile negre
prin lumea haină;
Iar soarele parcă suspină
în apus,
Spre etern răsărit
ce-n curând o să vină.

Ce laudă multă…
ce slavă mai este de-adus…!
Spre Mielul Cel Sfânt,
coborât dintre astre,
Ce prin ierni de păcate,
pe cruce străpuns,
Purtat-a povara
poverilor noastre.

Din firul vieții,
ce-i strâns pe-al Tău fus,
Ajută-mă, Doamne,
cu simț sfânt, subțire;
Cu firea mea frântă,
cu trupul supus,
Să-Ți țes prin credință
covor de iubire.

Să topesc gerul iernii
cu pasul desculț,
În piept primăvară
și gânduri de stele;
Cuprind blând zăpada
cu mâinile arzând,
Să ating ghioceii
nădejdilor mele.

Mai aproape ca ieri
de limanul cel sfânt,
Vom uita că am mai plâns
pe sub soare;
Cu mâna Ta bună,
cu-al Tău deget blând,
Vei șterge a noastre
lacrimi amare.

Scrie-mă, cu balsam de iertare
din palma-Ți pironită
Ca pe o literă subțire,
într-un cuvânt de iubire…
Aceasta mi-e ruga,
ce-o scald în cântare,
Ce har, ce salvare!
Aceasta mi-e vrerea în toate și-n tot
Altfel nu pot… altfel nu pot…

✍️ Ghiță Stoian
23.01. 2026